Onofrei Tudor, 27 ani

Bună ziua,
        Mă numesc Tudor Onofrei, am 27 de ani și sunt o persoană cu dizabilitate de gradul 1 din copilărie. Dacă sincer, nici nu ştiu cum să încep această scrisoare dar un lucru este cert am nevoie de ajutorul dumneavoastră și o să descriu un pic istoria mea.
M-am născut şi eu ca mulţi alţi copii, sănătos şi plin de viaţă. Până la vârsta de 12 ani nu am ştiut de greutăţi şi viaţa îmi părea foarte frumoasă şi interesantă. Eram o persoană foarte activă şi când era vorba de fotbal, eram primul, indiferent de anotimp. O problemă care era pe atunci erau neînţelegerile dintre părinţi. Tatăl iubea să mai servească cîte un păhărel în plus şi făcea scandal, o bătea pe mama.
De la vârsta de 12 ani au apărut probleme de sănătate la mine. Au apărut slăbiciuni în piciorul drept, după o perioadă au apărut şi în cel stâng. Dar eu nu mă dădeam bătut, credeam că sunt probleme de moment din cauza efortului fizic. Tot cam pe la această vârstă au divorţat şi părinţii mei, nu se mai putea răbda atâta scandal, beţie şi bătăi în familie. Eu împreună cu mama ne-am mutat să locuim la bunei, părinţii lui mama. Din cauza agravării stării mele de sănătate am fost prin diverse spitale dar din păcate fără rezultate. Medicii nu puteau să îmi identifice diagnosticul și m-au tratat incorect până la vârsta de 18 ani.
În acelaşi timp am continuat studiile, aşa cum îmi era greu, pe unde cădeam jos, pe unde mă ajutau colegii dar am finisat cu succes gimnaziul din sat, după care am intrat la Liceul Teoretic Agrar (2000-2003), din Chişinău. Fiind departe de casă şi de ajutorul mamei şi al buneilor, viaţa a devenit mai grea, dar mai interesantă. Locuiam la cămin, încercam să fiu în rând cu ceilalţi. Colegii de odaie mă ajutau mereu, le sunt foarte recunoscător. Dar observam pe zi ce trecea puterile îmi scădeau dar nu doream să accept asta şi nici nu arătăm cât îmi este de greu. Permanent spuneam că mă simt bine şi totul este super dar în realitate nu era aşa. Ultima lovitură a fost la ultimul sunet din 2003, când fiind în mijlocul colegilor, care se bucurau de finele studiilor, picioarele pur şi simplu au înţepenit în loc, nu puteam să fac un pas de nici un centimetru. Am fost dus pe sus în odaia de la cămin. Tot în acele minute de nedescris s-a apropiat un domn, străin pentru noi, tatăl unuia dintre colegii mei de liceu, d-ul Mihai R., Dumnezeu să-i dea multă sănătate şi i-a propus mamei să fiu consultat de un medic neurochirurg.
Pe atunci nu doream să mă gândesc la nimic altceva, decât la examenele de bacalaureat, care pentru mine erau foarte importante şi pentru care am învățat trei ani de zile. Examenele de bacalaureat le-am susținut cu succes şi chiar am reuşit să susțin şi examenele de intrare la Universitatea de Stat. Prin luna iunie 2003, după examenele de bacalaureat, împreună cu d-nul Mihai R. am fost la consultație la un medic neurochirurg de care dumnealui vorbea. Domnul medic s-a dovedit a fi profesorul Zapuhlîh Grigore de la Spital de neurochirurgie „Lomonosova”. Dumnealui a spus de la început că nu este corect ca să-mi dea tratament, fără ca să ştie o sută de exact care este diagnosticul și m-a îndreptat să fac Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN). În urma efectuării acestei rezonanțe s-a depistat o Malformaţie Artero-Venoasă în regiunea toracală. Astfel pentru aşa diagnoză era nevoie urgent de o intervenţie chirurgicală, care era și foarte periculoasă.
Malformaţia care mi-a fost depistaă la spate a fost eliminată. A doua zi când mi-am revenit după anestezie, am deschis ochii şi mi-am spus că în sfârşit am să pot merge şi eu dar când am vrut să mişc picioarele, bucuria s-a dus în călcâie, picioarele nu mă ascultau deloc. Profesorul mi-a spus că operaţia a reuşit dar trebuie de aşteptat rezultate, făcând recuperare.
După o perioadă de doi ani de recuperare am început puţin să fac câţiva paşi, simţeam că încet mă recuperez. Depuneam tot efortul ca să-mi revin şi să-mi continui studiile. Dar toate astea până la un moment, până când observam că efortul pe care îl depuneam pentru a mă recupera, îmi făcea mai mult rău decât bine. Toate planurile şi visele mele de pe viitor s-au spulberat într-o secundă, nici nu pot să vă redau cum mă simţeam atunci. Am început să devin o persoană pasivă, închisă în sine, pentru care nu mai conta viaţa.
Asta a fost până când am fost îndreptat să particip la un stagiu de reabilitare în Vadul lui Vodă, elaborat de către Asociaţia „MOTIVAŢIE” din Moldova şi care la moment mi-a dat un post de lucru. După acel stagiu am început să mă uit altfel la viaţă, mi-a apărut dorinţa de a lupta cu boala şi de a spera că o să apară şi pentru mine o şansă de vindecare.
În 2008 am depus actele de studii la Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea Tehnologii Informaţionale. Am fost acceptat şi în prezent sunt anul patru, doar că pe parcurs m-am schimbat la altă facultate Calculatoare Informatică şi Microelectronica. Însă din păcate începîn cu anul 2009 au început alte probleme de sănătate. Au început aețeli și îmi amorțeau mâinile, apăreau parcă bâlbâieli. M-am adresat tot la profesorul Zapuhlîh și dumnealui m-a îndreptat la Centrul de Diagnoză German unde s-a depistat o Scleroză Multiplă pe Creier. După o perioadă scurtă de tratament mi-am revenit. Şi acum cel puţin o dată pe an trebuie să fac tratament, pentru aceasta diagnoză găsită în regiunea creierilor.
La moment visul meu cel mai mare este să mă pun pe picioare, măcar să mă pot deplasa cu ajutorul cîrjelor. Prin internet și cu sprijinul rudelor de peste hotare am aflat că există un aşa spital, care ar putea să facă aşa operaţie cu succes, adresa este: Italia, Verona. Ospedale Borgo Trento Polo Chirurgico. Nu m-am lăsat bătut, m-am împrumutat şi am găsit suma necesară pentru bilet la avion şi pentru consultaţia medicului. Dumnealui mi-a spus că este nevoie urgent de operaţie, deoarece în caz contrar ar putea apărea în orice clipă paralizie parţială sau totală a corpului, după care va fi nevoie de o perioadă dîndelungată de reabilitare.
În luna iunie sunt programat pentru a fi internat în acest spital ca să se efectuieze intervenția chirurgicală. Însă din păcate aceastp operație costă mult și eu nu am nici atît demult timp la dispoziție ca să strîng suma necesară.
Astfel vin către dumneavoastră cu rugămintea ca să mă ajutaţi cu cât aveți posibilitate. Orice sumă mică, va fi în numele domnului şi care pentru mine va fi foarte importantă și voi putea aduna suma necesară. Credețimă că dacă nu aveam nevoie de această intervenție la sigur nu apelam la ajutorul dumneavoastră și încercam să mp descur singur.
Dacă scrisoarea mea v-a deranjat, eu îmi cer mii de scuze. Dumnezeu să vă aibă în pază să şi să vă dea sănătate şi succese mari în ceea ce faceţi. Vă rog mult să îmi răspundeți cât de curînd posibil, chiar dacă ar fi un răspuns negativ sau pozitiv.
În speranța că mă veți putea ajuta vă doresc cele bune și sper să ne mai auzim.
Va mulțumesc.

Onofrei Tudor
R.Criuleni, sat. Zăicana
Email: Tudor_2006@mail.ru
Mob: 068499488

http://www.borgotrentoverona.org/index.php?module=Pagesetter&tid=2&filter=correlato:eq:2 

Share to Odnoklassniki
Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Yandex